Bine ați venit pe website-ul podcast-ului: Vești Bune - un podcast despre liniștea Duminicii

Andana Maria Cocis

Andana Maria Cocis Profile Photo

O călătoare prin lumea nesfârșită a... Cărții

Andana e pasionată de cărți, ciocolată și animale (în special pisici). Curioasă din fire, îi place să știe câte ceva despre toate și ar colinda lumea în lung și-n lat dacă s-ar putea teleporta, deoarece are rău de mișcare. De asemenea, crede cu tărie că, atât în călătorii cât și în viață, importantă e destinația, nu drumul :) Din fericire, cărțile sunt o scurtătură înspre locurile ei preferate: mințile altor oameni. Îi place să creadă că ar putea găsi ceva în comun cu orice pământean, fie el om sau furnică.

Să dăruim așa cum ne-am dori să primim
18
Nov. 2, 2022

Să dăruim așa cum ne-am dori să primim

Unul dintre patronii spirituali ai capelei noastre este chiar Sfântul Vasile cel Mare , a cărui muncă pentru cei aflați în nevoi a dăinuit peste veacuri prin toți continuatorii și promotorii ei. Datorită imboldului dat de el și de ceilalți sfinți, cu ajutorul voluntarilor inimoși, a fost fondată Asociația de voluntari „Sfânta Xenia și Sfinții Trei Ierarhi.” Deși într-un fel sau altul, munca echipei datează de când, în 2017, a fost pusă piatra de temelie a Capelei care deservește Așezământul pen...