Despre minunile Arhanghelului din Sesklo

MARIA: Kosta, vorbim în română?

KOSTAS: Vorbim românește.

MARIA: Câți băieți și câte fete aveți?

KOSTAS: Eu am trei băieți și o fată.

MARIA: Și cu ce ocupă familia dumneavoastră?

KOSTAS: În familia mea am doisprezece nepoți.

MARIA: Care e meseria dumneavoastră?

KOSTAS: Am fost muncitor, constructor și am avut și alte meserii similare.

MARIA:  Ne puteți spune câteva cuvinte despre minunea Sfântul Arhanghel despre care ne-ați povestit și anul trecut? În aromână.

KOSTAS: Nu, nu în aromână. Am să v-o povestesc în greacă.

           După cum spunea și părintele Stephanos, căci chiar așa s-a întâmplat, naziștii doriseră să bombardeze satul, să-i dea foc. Însă, pe când voiau să-l bombardeze, s-a lăsat un nor, satul nemaifiind vizibil, iar conducătorii miliari ai armatei naziste se întrebau de ce bombele nu cad direct peste sat, ci de-o parte și de alta. Se întrebau ce se întâmpla, haideți să vedem. Iar doi dintre ei au venit dintr-un loc numit Latomio și am găsit un bătrânel, Hristos Pinas, care locuise în America și putea vorbi limba engleză cât de cât. L-au găsit pe Bunicul Hristos,[1] care se afla aici, în apropierea acestei piețe,[2] și i-au zis:

• Ce aveți voi aici?

Iar Bunicul Hrisos le-a spus:

• Avem, după cum știți și voi, căci naziștii purtau galoane, pe unul care e mai mare în rang decât voi.[3]
• Putem să mergem să vedem biserica? au zis.
• Bravo, le zise Bătrânul Hristos și i-a adus până aici pe naziști.

Pe atunci, biserica era deschisă, era doar legată cu sârmă, nu era încuiată, cum e pe vremea noastră. Au intrat, iar Bunicul Hristos le-a zis:

• Pe acel conducător îl avem noi: Arhanghelul Mihail.

Și atunci, ofițerii și-au dat jos caschetele de pe cap și stătură așa, vorbind unul cu altul. Mai apoi, când au plecat, nu au mers obișnuit, ci s-au retras, mergând cu spatele, până au ieșit din biserică. Opi sem, cum zicem noi în greacă.

Așa s-a întâmplat de nu au minat locul cu bombe, cum le zicem noi, din acelea din pricina cărora ard casele, oamenii sunt răniți. Căci ei mai răneau și copiii mici și luau și fetele. Așa procedau de obicei naziștii.

După cum v-a zis și părintele Stephanos, mai demult biserica avea capre și tot la doi-trei ani alt căprar le lua în grijă, să le ducă la pășune. Lua rugă de la biserică, cum zicem noi în aromână, și veghea caprele.

Într-o seara, a dat Domnul de-a venit o ploaie mare. Astfel că, au plecat toate caprele din locul în care se găseau și s-au dus la adăpost. Trebuiau să se adăpostească de ploaia care cădea ziua și noaptea. Așadar, au rămas și au mâncat înăuntru, nu s-au dus la imaș ca în cealaltă zi.

La un moment dat, ciobanul a ațipit și numai cât l-a luat somnul, că l-a și văzut pe Arhanghel care l-a întrebat:

• Ce faci? zice.
• Ia, uite, mă adăpostesc.
• Tu de adăpostești aici, pe când multe capre au rămas afară.

Și s-a trezit păcurarul în toiul nopții și s-a dus degrabă afară, găsind caprele în locul indicat de Arhanghel, căci în părțile acelea erau și lupi care mâncau caprele. Iar lupiii se năpusteau degrabă asupra caprelor; unde le găseau, acolo le prindeau.

Le-a adunat și le-a dus la pășune, pe acelea.

Da, așa a fost.

Vă mai povestesc încă o întâmplare pe care am trăit-o eu. Pe aceea cu Bunicul Hristos, am văzut-o eu însumi, căci pe când trăia Bunicul Hristos, eu eram mic. M-am născut în 1937 și era 1941. Eram cu mai multă lume și am mers la Bunicul Hristos care ne dădea câteva caramele pe care să le mâncăm. Când Bunicul Hristos a văzut că vin aceia aici, mi-a zis și mie. Cele petrecute cu ofițeri aceia pe care Bunicul Hristos i-a dus la biserică, pe acelea le-am văzut cu ochii mei, nu mi le-a povestit nimeni, le-am văzut chiar eu. Nu numai v-am povestit despre acestea acum, chiar așa a fost.

Odată, un om a adus la arhanghel un băiat din apropriere de noi. Acela era un băiat cu probleme. Și l-a adus aici, iar într-ascuns noi ziceam „Vine un glar! Vine un glar!” Vă povestesc cum îmi amintesc. Au venit până aici, l-au dus înăuntru și l-au legat la coloană, cu lanțurile. Băiatul s-a dus la coloană. Ne feream de el, ne era frică. A rămas ferecat cu lanțurile. Băiatul a rămas legat acolo trei zile, iar tatăl lui mai avea patru fete, parcă, și sperau că se va face băiatul bine, și ca să se asigure de asta urma să mergem la biserică desculți,... fără papuci, să mergem la biserică... Pe când așteptam să vedem ce s-a întâmplat cu băiatul din biserică, am ieșit în întâmpinarea tatălui cu care voiam să vorbim și pe care l-am văzut venind desculț, deși nu pe atunci nu erau drumuri bune, asfaltate, cum sunt în ziua de astăzi, erau spini, noroi, mizerie. Și a venit până aici desculț, a intrat în biserică cu papucii în mână. Iar când a intrat în biserică, când a venit după el, pentru că se făcuse bine, fiul lui l-a întrebat:

• Oare de ce m-ai legat aici?

Băiatul nu știa nimic, nu-și amintea nimic.

• De ce m-ai legat aici?

După ce tatăl său i-a explicat de ce fusese legat, l-au luat pe băiat pentru că se făcuse bine.

Un an mai târziu, într-o seară băiatul și tatăl s-au întors la biserică să doarmă aici. Și ne-am bucurat.

Da.

MARIA: Era bine?

KOSTAS: Era bine, tare bine. Am vorbit împreună, ne-am bucurat. I-am povestit cum îl așteptam pe tatăl său să vină desculț de departe. Așa.

MARIA: E tare frumos să vorbim în română amândoi.

KOSTAS: Nu te-am auzit.

MARIA: Am zis că e tare bine să vorbim pe românește.

KOSTAS: Da.

MARIA: Vreau să vă întreb câți ani aveți, Papu Kosta?

KOSTAS: De fapt, eu sunt din 1937. Eu cred că sunt cel mai bătrân de la noi de la biserică. Dar poate să zică și nevasta mea, care e aici în spate, dacă este cineva mai mare decât mine.

Conversație inaudibila între doamnele din spatele pentru că se făcuse aluzie la una dintre ele.

KOSTAS: Nu o să vă spună că sunt mai mari, că sunt mai mici vrea să vă zică.

MARIA: Păi, așa o să spună, așa o să spună, când vine imediat ea, așa o să zică.

KOSTAS: Nu am înțeles.

MARIA: I-am spus că soția lui va declara chiar așa: că femeile din biserică sunt mai mici decât el, nu mai mari. Iar el e cel mai în vârstă de aici.

KOSTAS: Da, așa e. Femeile ascund adevărata lor vârstă. Nu zic câți ani au. Dacă o întrebi pe o femeie câți ani are, nu p să zică „70,” o să-ți spună „65,” cinci ani îi pune deoparte.

MARIA: Foarte bine fac.

KOSTAS: Bine?!

MARIA: Bine.

KOSTAS: Voi, femeile, așa ziceți. Da, da.

MARIA: Credeam că asta se întâmplă numai în România, cu generațiile mai tinere.

KOSTAS: Nu, peste tot se face așa, Maria, peste tot.

Îți mai povestesc ceva. Când eram mic, nu tare înaintat în vârstă, îmi era frică să trec drumul, pe aici pe după sat, deoarece trebuia să aduc apă de mai departe. În afara satului, aveam un izvor din care luam apa pe atunci. Femeile umpleau gălețile și le coborau cu funia și le căram pe bote în spate. Dacă voiam să ne spălăm, trebuia să aducem apă, căci nu aveam. De unde să bem? De acolo, că altă apă nu aveam. Stăteam la izvor unii după alții până se umplea o găleată de apă pe care o căram acasă. Stăteam mult pentru apă. Iar când trebuia să trec pe lângă biserică, mie îmi era frică, pentru că auzeam „Bum, bum bum.” Mergeam prin mărăcinii de deasupra, căci îmi era frică. Iar un creștin de aici de la biserică mi-a zis că ar fi bine să-mi fac o cruce și să zic ceva, – ori să mă însemnez cu semnul crucii pe mine ori pe zidul bisericii să fac o cruce – să fac o metanie când trec pe aici și să zic „Ajută-mă, Arhanghele!”

MARIA: Mulțumim, Papu Kosta, pentru minuni, pentru cuvintele frumoase!

KOSTAS: Eu vă mulțumesc pentru seara asta, pentru că vreți să faceți cunoscut satul nostru în Europa.

MARIA: Vă mulțumesc în special pentru felul în care ne-ați primit în casa dumneavoastră, în magazinul dumneavoastră și, mai mult, pentru că ne-ați făcut cunoștință cu părintele Stephanos și cu întreaga comunitate de aici.

KOSTAS: Noi avem un preot bun. Foarte bun.

MARIA: Tare bun.

KOSTAS: Ca Radu. Și Radu e preot. Cum îi ziceți voi?

MARIA: Părinte.

KOASTA: Părintele. Așa e și Radu, ca părintele Ștefano al nostru.

MARIA: Așa să ajute Domnul.

KOSTAS: Bun. Preotul bun se roagă pentru toată lumea.

MARIA: Așa să ajute Domnul! Să se roage pentru toată lumea și părintele Radu și părintele Stephanos.

KOSTAS: Se poartă frumos, e liniștit și e preot foarte bun.

MARIA: Mulțumim.

KOSTAS: Mulțumim mult.

MARIA: Mulțumim.

MARIA: Dragilor, acum o avem împreună cu noi soția patriarhului Kostas, unul dintre patriarhii satului Sesklo.

EVVAGELIA: Numele meu e Evvagelia Beku, dar am fost Tsutsa de fată.

MARIA: Doar a-i da apă la moară lui Koastas, Evvagelia, câți ani aveți?

EVVAGELIA: Am 79 de ani.

MARIA: Kostas, e adevărat?

KOSTAS (pe fundal): Ai zis mai puțin.

EVVAGELIA: Nu am zis mai puțin deloc. M-am născut în 1943.

MARIA: Doamna Evvagelia, ne povestiti despre o minune?

EVVAGELIA: În română?

MARIA: În română sau în greacă.

EVVAGELIA: În greacă. Într-o noapte, mama a rămas cu gura într-o parte. Când s-a trezit, s-a dus la doctor, iar doctorul i-a prescris un tratament cu electroșocuri. Pentru că ne temeam de tratament, eu și sora mea am venit cu mama și am dormit, aici, în biserică. În prima noapte, nu s-a întâmplat nimic special. Mama s-a rugat, fiind necăjită că eu îmi lăsasem copiii singuri acasă. Tot așa, nu s-a întâmplat nimic special nici în cea de-a doua seară. Însă, în a treia seară, mama s-a trezit și a văzut că lumina scădea în intensitate și Arhanghelul i s-a arătat și a pus mâna pe ea și a simțit că stă să-i pleznească burta. Apoi, ne-am trezit și eu și sora mea. Chiar așa s-a întâmplat, deoarece el o apăsa cu putere, dar mama s-a făcut bine, gura îi revenise în poziția normală. Asta s-a întâmplat cu mama.

Într-o altă zi, ne pregăteam să punem un parastas pentru socrul meu și m-am dus la biserică să vorbesc cu preotul, dar am găsit un bărbat înalt care m-a întrebat pe cine caut. Spunându-i că-l caut pe preot, m-a întrebat și despre motivul pentru care îl caut, iar apoi mi-a povestit că și el era acolo pentru a vorbi cu preotul, deoarece avusese un vis în care i s-a spus că trebuie să sape într-un anume loc de unde a scos o icoana. Era icoana Sfintei Paraschevi pe care o avem și acum aici la biserică. Însă, acest bărbat era un străin, nici nu știam de unde venise. Asta s-a întâmplat.

MARIA: Arhanghelul este chiar minunat, iar dumneavoastră ne-ați povestit aceste minuni speciale ale sale...

EVVAGELIA: Pe acestea le-am avut de dat mărturie.

MARIA: Vă mulțumim mult, doamnă Evvagelia.

EVVAGELIA: Cu plăcere. Toate binecuvântările Arhanghelului să vină peste voi.

MARIA: Mulțumim mult.

[1] Barba, termenul aromân pentru bunic, bătrân, înțelept, este folosit ca semn de respect pentru o persoană în vârstă, cât și ca formă de adresare.

[2] Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din Sesklo se găsește în apropierea pieței centrale a satului, loc de adunare sătenilor până în zilele noastre. După Sfânta Liturghie, ei participă la cafeneaua din această piață la o agapă duminicală, constând în apă, cafea și produse de patiserie.

[3] În timp ce povestește acestea, Kostas arată propriii umeri.